Friday, April 07, 2017

Descrierea romanilor de către consulul Prusiei, Johann Daniel Ferdinand Neigebaur, anii '43-'45. Secolul XIX

Scriitorul si juristul german Johann Daniel Ferdinand Neigebaur, consul general al Prusiei în Ţările Române, între 1843 - 1845, face şi el câteva observaţii interesante in ceea ce ii priveste pe români.
“Natura a inzestrat, in general, bine corpul românilor; de cele mai multe ori se vad conformatii robuste, chiar dacă, de obicei, doar de o statura mijlocie; se gasesc si persoane foarte inalte cele mai multe cu parul negru, de o culoare sanatoasa. Femeile se disting prin umeri frumosi si piept bine dezvoltat. Batinasii nu sunt de fapt atat de muncitori ca bulgarii si germanii; au totusi un farmec natural si sunt vioi, chiar daca intr-o mai mica mdsura decât grecii si polonezii. Totusi au o suficienta capacitate de instructie si sunt priceputi, de indata ce este trezita buna lor vointa. Totusi, din pdacate, majoritatea populatiei, taranii, lipsiti de proprietate se afla in mare saracie. Burghezi nu exista, aci majoritatea meseriilor sunt practicate de evrei. De aceea natiunea este reprezentata, de fapt, doar de câteva mii de boieri. Numai acestia au drepturi politice si, de obicei, nu respecta nici o lege. Armenii sunt, in general, oameni frumosi (doar cu mâini si picioare, de obicei, prea mari), foarte inteligenti si se ocupd, in special cu negotul.
Tiganii sunt, de cele mai multe ori, de o constructie fina si adesea cu trasaturi frumoase ale fetei si ochi expresivi. In afara tiganilor, eliberati in 1844 de pe mosiile manastiresti si de pe cele ale statului, ei sunt robii boierilor si intru totul lipsiti de drepturi; daca ar fi tratati omeneste ar deveni membri folositori ai societatii burgheze. Tiganii au un talent exceptional pentru muzica, astfel incat sunt in stare sa cante cele mai grele melodii, pe care le-au auzit o singura data.
In general poporul din Moldova si Tara Româneasca este foarte blajin, daca nu prin caracter atunci datorita lipsei de patimi. In plus este foarte cumpatat, iar cazuri de furt apar relativ foarte rar; la aceasta contribuie si faptul ca poporul se afla pe o treapta joasa de dezvoltare, cu putine si aceleasi nevoi, usor de satisfacut deoarece populatia este inca putin instarita. Dueluri si sinucideri sunt aici, de asemenea rare, ca si spargerile; acestea din urma poate datoritd faptului ca cel care incearca sa le combata are arme in casa ce formeaza de altfel o parte a luxului mobilarii casei si al costumului. 0 mare calitate este curatenia care se intalneste pana in cea mai saracdcioasa coliba, fiind treaba femeilor sa vdruiasca cel putin peretii interiori si caminul; in schimb murdaria strazilor din mai toate orasele este intolerabila, iar micile gradinite din sate, care inconjoara in alte tari casele taranesti, sunt aici inexistente. Aspectul tarii este, din aceastd cauza, trist. Rar se vede câte un arbore, in afara celor din paduri, iar plantatii de pomi, care chiar si in PoIonia te duc de la cel mai nenorocit sat la celalalt, nu-i aici nici urma. Aceasta lipsa de simt al frumosului se intâlneste la cei mai multi, chiar si la cei mai bogati dintre oameni; nu-i lipsa de lux si obiecte de podoabe pariziene, dar aproape nicaieri nu se vede pe pereti vreun tablou sau vreo stampa.
Portul national al barbatilor de la tara consta din cioareci, cizme, camasi pe deasupra cioarecilor, tinute impreuna de un brâu. Deasupra poarta o vesta, de obicei fara mâneci si o manta bruna adesea impodobita cu broderii rosii si albastre. Capul e acoperit adesea cu o caciula de blana de oaie, cu lâna pe dinafara; cojocul sau cojocelul de oaie la oamenii de vaza imita in schimb, cât se poate mai mult pe turci pâna si la calpacul boieresc, acesta având, la boierii cei mai in vârsta, forma unui balon de o marime care poate atinge 1/3 dintr-o banita prusiana; pe lânga acesta mai poarta si acum haine turcesti; tinerii si doamnele se imbraca strict dupa jurnalul de moda parizian. Tarancile îi infasoara in jurul soldurilor o fota mare din stofa vargata de lâna, astfel încât o parte ramâne deschisa; cele nermaritate merg cu parul impletit, cele maritate îi infasoara in jurul capului o basma. La acestea se adauga iarna o manta, de cele mai adeseori cáptusita cu blana. Ele poarta cizme, ca si bdrbatii care au adesea o parte rasfranta din panza alba cu broderii albastre sau rosii intr-o forma originala. Evreii si-au pastrat aproape in intregime> portul obisnuit al evreilor polonezi si tiganii au doar zdrente, si, de aceea merg aproape goi, daca nu cumva apartin numeroasei servitorimi a boierilor, purtand livrele stralucitoare, pariziene sau vieneze.
Alimentul principal al populatiei este mamaliga, o polenta din malai macinat mare; la oamenii de vaza este obianuit luxul bucatdriei frantuzesti, rareori fiind intalnita carnea gustoasa prin care se distinge bucataria englezeasca. Se mananca si multe feluri turcesti, precum ghiveciul si ciulama de pasare si carne de berbec; se foloseste, mai des, mult orez si se mananca o multime de dulciuri. Dulceturile sunt foarte bune; acestea se gusta, incepand de dimineata, la fiecare pahar cu apa. Se bea putin vin si ceai; mai mult cafea, dar rareori si de catre doamne. Locuintele majoritatii poporului sunt cele mai saracacioase din Europa, mai ales cele din Tara Romaneasca. Cea mai mare parte a caselor taranesti este din chirpici, acoperite cu paie sau cu trestie; cei saraci trebuie adesea sa se multumeasca cu bordeie, acestea fiind intalnite chiar si in cele doua capitale. Un cazan sau cateva oale alcatuiesc intrega vesela; la tarani nu sunt intalnite paturi, fiecare culcandu-se pe pamânt, infasurat in mantaua sa, caci putine case taranesti cunosc luxul unei duaumele din lemn. Alaturi se ridica casele boierilor, unele ca adevarate palate, de obicei bogat ornamentate cu coloane, dar construite, rareori, cu un adevarat bun gust. Aici parchetul a fost lucrat adesea la Viena sau Breslau, iar mobila cea mai de pret din Paris nu este considerata prea scumpa; in schimb cele mai sarace si murdare vecinati ale saracilor nu indigneaza pe nimeni, iar gradinile constituie o raritate. Nici un oraa din aceste tari nu are, macar, o strada dreaptd si regulata; cele mai multe din ele nu sunt pavate si, intr-o mare parte a anului sunt asemanatoare unor fluvii de noroi, in gropile carora se rup unele trasuri si, in care, omul sarac trebuie sa mearga prin murdarie pana la genunchi. Din acest motiv cate un palat este, o anumita vreme, inabordabil si, adesea, trebuie luati mai multi oameni sa sustina trasura. De aceea, nu existd proportional niciunde in lume atatea echipaje ca aici; a merge pe jos in Tara Româneasca inseamna tot atat cat reprezinta in alte tari sa te plimbi descult. Tiganii traiesc vara in corturi, alcatuite din vechi carpe si iarna isi sapa bordeie. Hanurile sunt, de regula, turcesti, adica intr-o curte imprejmuita de un rand de chilii inguste manastiresti, al caror mobilier consta dintr-un divan, mai mult sau mai putin rau. Putinele hanuri, mobilate dupa felul european sunt de obicei proaste si foarte scumpe, cafenelele sunt insa saracacioase si destinate doar clasei de jos. Cofetariile sint de obicei intr-o stare mai buna deoarece dulciurile plac aici foarte mult. Aceste Orase nu duc lipsa de biserici, dar nu sunt deosebite nici prin vechimea si nici prin arhitectura lor, cu atat mai putin prin marimea lor; totusi, cateodata stilul lor foarte baroc le da, in exterior, o anumita diversitate. În interior sunt acoperite cu o pictura de proasta calitate pe fond inchis, altarele sunt bogat impodobite iar odaile fastuoase. In afard de clopote se folosesc si ciocane de lemn care se bat pe scanduri, ceea ce se numeste toace. Acest obicei provine inca din vremea in care clopotele nu erau permise. Ceasuri pe turnurile bisericilor sunt foarte rare. Baile se mentin aici inca din vremea turcilor; fantanile insa sunt acum uneori neglijate.

Unor asemenea dovezi, ce se datoresc aici inca foarte mult lipsei de cultura, le apartine si lipsa de strazi, poduri si mai ales cimitire; guvernamantul provizoriu rus amenajase locuri de inmormantare in afara oraselor, dar s-a revenit la vechiul obicei prost si ele sunt folosite numai pentru mortii din spitale. Acum mortii sunt din nou ingropati in mijlocul oraselor, in jurul bisericilor si, dupa sapte ani, dezgropati de catre mostenitorii celor bogati pentru ca sa se risipeasca trupul mai repede caci, atita vreme cat acest fapt nu s-a petrecut, sufletul, dupd credinta dominanta aici, n-ar avea liniste, desi nu se crede in purgatoriul catolic”.

Wednesday, March 15, 2017

O babă la televizor am văzut


Image result for taranca oltenia 


Şi lacrimi tâmpite mi-au curs, pe obraz. Nu ştiu de ce, pentru că nimic special nu făcea. Gătea. Pentru vii, la nunţi, şi pentru morţi, la pomeni. Nimic special, cum spuneam. În plus, n-avea dinţi. Doi de jos şi unul de sus îi lipseau. Dar ea gâtea şi râdea. Ciorbă, sau zeamă cum îi zicea, cu raci. Adică ardei roşii uscaţi, umpluţi cu rântaş. Şi se bucura aşa cum de mult nu am mai văzut pe altcineva. Şi degete strâmbe de la munca la câmp avea şi glume deocheate spunea, încât poate altcineva obscenă ar fi putut-o considera. Nu ştiu de ce papucii de gumă din China şi baticu’ 'nflorat mă atrăgeau ca şi cum viaţa însăşi în asta ar consta. Stupid, nimic important, dar întru totul vital. Cu degete strâmbe frământate aproape de piept, apoi un joc drăcesc cu sticla plină pe cap. Mai târziu, chiuieli nebune cum de mult nu am auzit la babe sătule de greu. Şi toată un zâmbet de crezi că eşti beat, ori nu ştii ce-i viaţa, şi este păcat. Simplă la vorbă ca un popă la sat, rostea apăsat ca şi cum tot adevărul doar din gura ei ar fi putut fi aflat. Lucruri banale, nimic important, cum spuneam, din viaţă adunate, ca într-un sac. Ca prostul stau încă şi mă întreb, ce dracu m-a hipnotizat la baba cu mâinile crengi şi basmaua 'nflorată pe cap.

Friday, February 17, 2017

Vox clamantis in deserto. Textul unui francez, scris în 1822, despre România în 2017

Profesorul francez F. G. Laurencon a stat 12 ani în Ţara Românească, timp în care a deprins şi tainele limbii noastre. În 1822 a publicat lucrarea “Nouvelles observations sur la Valachie, sur ses productions, son commerce, les moeurs et les coutumes des habitants et sur son gouvernement, suivies d'un précis historique des evenements qui se sont passes dans cette province en 1821, fors de la revolte de Theodore et de l'invasion du prince Ipsilanti, par un temoin oculaire” din care mi-am permis să selectez câteva paragrafe. Cunoşteam în parte parte istoria noastră milenară, dar nici prin gând nu-mi trecea că am putea folosi acelaşi atribut pentru moravurile, obiceiurile, firea noastră. Aşadar, musiu Laurencon, silvuple (orice asemănare cu realitatea contemporană este pur întâmplătoare):

Caracteristici generale, methne, obiceiuri

„Romanii sunt indeobste un popor bland si putin aplecat spre rele. Au multa desteptaciune fireasca si auzi adesea copii improvizand pe faimosul lor refren Frunza verde de maslin" cantece care nu sunt lipsite de idei vesele spirituale. Injuraturile lor sunt de o obscenitate extrema si femeile le folosesc tot atat de mult ca barbatii insisi as zice, in ceea ce se numeste lumea buna. Taranilor romani le place foarte mult jocul mai presus de toate, rachiul de prune de care fac mare abuz. Servitutea in care se afla asupririle exercitate asupra lor i-au facut sireti fatarnici. Este vina carmuirii si nu a lor. Incolo sunt molatici foarte lenesi. Hrana le este foarte simpla malai fiert in apa cu putina sare pe care iI numesc malai sau mamaliga si branza; iata mancarea lor obisnuita. Mananca rar carne”.

„Forma atat de vicioasa a carmuirii lor ii sileste sä se foloseasca de unele expediente care, in oricare alta tara, ar fi socotite falsitate si duplicitate. Trebuie sa fii iscusit pentru a insela pe agentii care cauta sa insele ei insisi carmuirea suprema si tiranica de care atarna toti. De altfel in ochii unui observator este un spectacol destul de ciudat aceasta lupta intre administrati si subadministrati”.

“Asa cum am spus mai sus, majoritatea boierilor mari tin la ei dascali de limba greaca; unii au profesori de limba franceza. Dar ceea ce arata putinele for cunostinte si lipsa de discernamant este faptul ca adeseori prefera unui francez adevarat, care isi cunoaste bine meseria, un grec, un italian, chiar un neamt ca sa predea copiilor lor aceasta limba. Judecati ce pronuntie buna dau elevilor lor si jargonul ciudat pe care-l baiguie acestia. De la o vreme muzica parea sa fie la pret. Se vedeau maestri de vioara, de ghitara, de flaut Si de pian, dar din picina nepasarii sau delasarii obisnuite domnisoarele care se ridicasera la inaltimea unui cadril sau a unui vals se credeau de pe acum muziciene desavarsite si se margineau la atat. Indeletnicirile serioase sunt inexistente. Este chiar rar sa gasesti o carte in mainile boierilor sau ale sotiilor lor. Toate gandurile celor dintai se indreapta spre intrigile carmuirii, spre barbi si slujbe, cele ale sotiilor catre cochetarie si usuratate”.

„Iarna functioneaza clubul nobil sau cazinoul si mai multe altele de mana a doua. Cateodata, dar foarte rar, boierii dau baluri particulare. Muzica nationala este alcatuita din viori, dintr-un fel de ghitara (sau semitamburina turceasca) pe care o zgarie cu o bucata de corn subtiat, cat si din nai, de care stiu bine sa se foloseasca pentru a asurzi urechile. Jocul national este un fel de hora, in care te legeni Incet, facand la fiecare masura un pas mic la stanga sau la dreapta intorcand fata dupa pasi. Melodiile sunt destul de frumoase, dar dansul este foarte monoton. Oameni din popor joaca uneori „albaneza", despre care se spune ca ar fi vechea pirica. La cluburi nu se cunoaste decat cadrilul valsul. Acolo se aduna jucatorii de faraon, de ruleta si de loterie”.
„Marea placere a boierilor si a cucoanelor este sä se plimbe cu caleasca, de dimineata pana seara, pe strazile Bucurestilor. Mai cu mot este sa te duci dupa siesta la Herastrau, balta aflata la o jumatate de leghe de oras. Nu gasesti acolo decat un chiosc si nici un copac. La moda este totusi sa te duci sa respiri praf sau sa mergi sa scuipi in balta ca sa faci cercuri. Nu-ti vine sä crezi dar asa se intampla. In spatele Mitropoliei se afla promenada de la Filaret, unde nu se duce decat norodul, duminicile si in zilele de sarbatoare. Este foarte placuta, plantata cu alei destul de frumoase cu trei bazine de apa la mijloc. In partea dinspre Brosteni sau mahalaua tabacilor sunt o multime de circiumi, locul obisnuit de intalnire al betivilor.

Femeile

„Se spune ca boieroaicele romane sunt cam cochete Si dornice de aventuri; este o simpla barfa. Este adevarat ca te-ar uimi cheltuielile pentru imbracaminte si luxul lor care desigur intrece in mai multe privinte pe acela al doamnelor din primele capitale ; caci diamantele si rochiile din casmir adevarat sunt podoaba for obisnuita. Moda de la Paris este urmata cu strictete si croitoresele straine nu duc lipsa de lucru. Pacat ca sexul gentil, inzestrat in aceste locuri cu trasaturi atat de frumoase si cu forme atat de incantatoare, nu primeste nici una din binefacerile educatiei. Boieroaicele romance intrunesc multa desteptaciune fireasca, cu o mare vioiciune; cu putina osteneala ar putea sa se as la intrecere cu tot ce este mai distins la europeni. Daca nu reusesc in aceasta, vina este a parintilor”.

Spicuiri din descrierea unor conaţionali
„In toate orasele ceva mai mari sunt evrei, mai ales la Bucuresti. Practica unele meserii, ca gravori de peceti, geamgii, tinichigii etc. Ei schimba de asemenea bani. Erau unele pravalii asortate ca acelea ale lipscanilor. Se spune ca in ultima vreme indivizii din clasa de jos a acestui neam erau spionii turcilor si ca au pricinuit multe nenorociri in capitala prin denunturile lor. Imi ramane sa vorbesc de tigani. Se fac Inca cercetari din ce tara au venit aceste populatii nomade, care au moravuri atat de ciudate si o limba cu totul deosebita. Multi s-au asezat in Tara Romaneasca si sunt de doua feluri. Tiganii robi, care slujesc la stapanii lor ca slugi, vizitii, bucatari, chiar si femeile ca servitoare. Acestia sunt albi sau cel putin de o culoare mai putin intunecata si mai bine crescuti decat ceilalti, dar mereu aplecati spre lene si furt. Sunt boieri care au cateva sute din acesti tigani si principele Brancoveanu are paisprezece pana la cincisprezece mii. E ingaduit stapanilor sa -i maltrateze, sa-i vanda, sa-i dea, Intr -un cuvant sa faca cu ei ce vor. Ceilalti sunt tiganii ratacitori, care traiesc tot timpul in corturi din rogojini proaste sau in paduri. Au pielea oachesa, foarte oachesa, sunt zdrentarosi, ei, nevestele si copiii lor si seamana Intru totul cu niste talhari. Nu esti in siguranta daca treci singur pe langa una din satrele lor. Traiesc impreund claie peste gramada, ca animalele, fara sä tina seama nici de varsta, nici de rudenie. Mananca toate mortaciunile pe care le gasesc; intr-un cuvant cu adevarat este hoarda cea mai murdara si mai infama care exista. Sunt fierari, spoitori de tingiri; multi dintre ei sunt zlatari si trebuie chiar sä faca, in fiecare an la 1 ianuarie, un dar de doua mii de galbeni in praf de aur doamnei. Unii se aduna in cete de lautari. Mai ciudat ca acesti tigani ratacitori sunt liberi si nu depind decat de un dregator al principatului... Acesti tigani n-au renuntat nici la meseria de ghicitori si de ursari, punand sa joace in sunetul unei scripci proste si al unei tamburine. Au placutul privilegiu de a fi calai cand e vorba sä bata la falanga pe vreunul din confratii lor sau sa spanzure, o fac cum nu se poate mai bine. Cu totii sunt hoti invederati, mai ales de cai, o multime din acesti netrebnici umplu mereu ocnele si inchisorile oraselor. Nu cred sa aiba nici cea mai mica cunostinta de vreo religie”.


Despre biserică şi obiceiuri ale credinţei
„Clerul din Tara Romaneasca este format din mitropolit sau arhiepiscop, sef suprem cu resedinta Ia Bucuresti; si are tribunalul sau ecleziastic, care n-ar trebui sa depinda decat de el, dar care este de asemenea sub influenta domnilor; apoi din trei episcopi, anume cel de Ramnic, de Arges si de Buzau (...) Este greu sa gasesti in Europa un cler mai nestiutor, mai superstitios mai dedat desfraului decat cel din Tara Romneasca. Intalnirile lor obisnuite, dupa slujba bisericeasca sunt la carciumi in locurile de perditie. Demnul respectabilul mitropolit Igantie, care din nefericire pentru aceasta tara, n-a ocupat scaunul arhiepiscopal decat doi ani, a vrut sa curme aceste abuzuri infiintand Ia Bucuresti un seminar. Imprejurarile I-au silit sa plece in 1812 planul Iui n-a fost urmat”.

“Romanul este nespus de superstitios. Crede in strigoi, in vedenii, sunt multe femei batrane care o fac pe vrajitoarele, n -as zice ca numai la oamenii de la tara, ci si in orase, la boierii de rangul intai. Sa ne aducem aminte ca romanii aveau o mare veneratie pentru vrajitoarele din Tesalia şi pentru cele din Dacia”.
Despre infrastructură

„Este de asemenea vina administratiei ca nu sunt poduri, nici barci (cu unele exceptii) pe rauri. Se trece prin vad, cu riscuri si primejdii, mai ales daca a plouat la munte. Se stie ca in 1812, fiul faimosului Suvorov s-a inecat in Ramnic, care de obicei e un mic torent. Se intampla adesea asemenea accidente”.
„Sunt doua spitale, unul la intrarea de nord a orasului, celalalt la manastirea Coltea”.

„Bucurestii n-au decat un teatru mic. 0 trupa germana l-a ocupat timp de trei ani; lucru uimitor caci boierii sunt foarte nestatornici si schimbatori. In toamna lui 1820 a venit o trupa italiana care a fost si ea imprastiata de tulburarile din 1821”.
Concluzia, ca un baros după ceafă

În loc de concluzii, francezul publică zicerile profetice ale unui boier cu care se împrietenise pe perioada şederii sale în zonă: „Pe buna dreptate veti deplange, mi-a spus el, soarta patriei mele. Dupa ce vreme de secole a indurat atatea rele, acum s-a ajuns la culme. Marturisesc ca este putin si greseala noastra; dar cauzele principale ale nenorocirii noastre sunt bogatia pamantului nostru stramosesc si pozitia noastra geografica. Vesnic suntem obiectul poftei unuia din statele puternice si a carui autoritate inclina intr-un chip atat de ciudat incat nu stim niciodata sub ale carui legi traim. Aceasta permanenta ciocnire de interese face ca in propria noastra tars sä nu fim decat unelte oarbe ale acelei puteri care pentru moment poate avea mai multa pondere in Europa. Niciodata nu suntem noi insine. V-am spus ca este si vina noastra, va voi explica in continuare de ce. Daca am fi fost intotdeauna uniti si daca am fi formulat cu tarie dorinta noastra de a ne tine de capitulatiile cu Poarta, oricat de rele erau de altfel, am fi fost la adapost de toate aceste nenorociri. Dandu-ne principi greci din Fanar, Poarta ne-a pus la indemana samanta discordiei noastre, a neintelegerilor dintre noi. Care din noi va sacrifica binele tarii pentru a place principelui si pentru a dobandi de la el functii si ranguri. Impinsi de el spre aceasta tinta a ambitiei noastre, trebuia firesc sa-i stoarcem si noi pe tarani, ceea ce, chiar si fara ultimele evenimente, insemna, mai devreme sau mai tarziu, ruina noastra completa. Adesea unele puteri mari ne-au intins o mana de ajutor, dar aceasta nu era decat de moment, iar noi ne comportam fata de generalii si agentii lor ca fata de domni, ceea ce neutraliza tot binele pe care l-am fi putut astepta din acest ajutor care, de altminteri, nu era dezinteresat. Privind lucrurile din oricare punct de vedere, nu vad scapare pentru Tara Romaneasca, daca Provindenta nu ne vine in ajutor. Asezati pe ruinele Inca fumegande ale nenorocitelor noastre patrii, iata rugamintea ce putem adresa tuturor suveranilor: 0, voi arbitri pe pamant ai destinelor umanitatii! 0, voi puternici monarhi care, la mai multe congrese succesive, ati binevoit sa puneti pe temelii intarite de dreptate si umanitate linistea si bunastarea popoarelor, care au fericirea de a trai sub legile vostre; binevoiti, ilustri suverani, sa aruncati ochii comiseratiune asupra nefericitei Tari Romanesti ca ea sä devina odata obiectul inteleptelor voastre deliberari. Cerul sä vä inspire pentru sentimentele generoase, care va fac sa sariti cu atata forta in favoarea tuturor celorlalte natiuni ale Europei. Trebuie sa fim mereu priviti ca nefcand parte din marea familie europeana si mereu sa slujim drept prada primului venit, sä ne despoaie si sa ne ruineze? Fie ca dispozitiile supreme ale intelepciunii voastre sa Implineasca nestiinta noastra, lipsa noastra de clarviziune! Binevoiti a ne acorda un guvern care sa ne asigure drepturile, proprietatile si existenta, amenintate in fiecare clipa. Daca, din ratiuni pe care nu ne este Ingaduit sä le deslusim, va trebui sä depindem mereu de cel sub care traim azi, cel putin, in numele umanitatii, aveti mila, sugerati-i sentimente de bunavointa fata de noi; vechile noastre capitulatii sä fie reInnoite, imbunatatite si, daca este posibil, sa fie puse sub garantia tuturor guvernelor impreuna; sa fim scapati de orice subguvernare formata din indivizi interesati datorita scurtei sederi in patria noastra care profita pe cat pot ruinand-o pe rand si in toate chipurile; sa fim, de asemenea, izbaviti de orice influenta strains precumpanitoare care, singura, nu ne poate aduce decat nenorociri si, intr-un cuvant, sa nu depindem decat de congresul general. Tara Romaneasca, recunoscatoare pentru asemenea binefaceri de seama, se va stradui sa ajunga demna, cu ajutorul unor institutii liberale in folosul agriculturii, artelor si comertului si prin aceasta va putea deveni o membra mai folositoare a marii familii . Iata, domnule, care sunt in general dorintele boierilor nostri cei mai intelepti si mai legati de binele tarii lor; dar cred ca vocea mea va fi ca aceea a sfantului Ioan: Vox clamantis in deserto”.
*sursa lucrării este volumul "Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea" - serie nouă volumul 2. Poate fi consultat la www.digibuc.ro

Wednesday, February 08, 2017

Ghid practic - Cum scrii un discurs pentru preşedinte. Cum scrii o poveste



(Acest text a fost scris împreună cu un copil de 8 ani, care la scurt timp după şi-a continuat activitatea şi a filmat un videoclip, şi cu preşedintele statului România)
video

Pentru că luni am ajuns târziu acasă iar marţi dimineaţa, când s-a trezit ea, eu plecam la serviciu, n-am avut timp de joacă. Seara, când am venit, aş fi scris ceva, dar îi promisesem că ne jucăm. Şi i-am zis, bine, hai că ne jucăm de-a Cum putem să scriem o poveste? Cum? Îmi spui tu ce trebuie să cuprindă o poveste, şi eu scriu. Bine, zice fata. Personaje, ai nevoie de personaje.
„Domnule Președinte al Senatului,
Domnule Președinte al Camerei Deputaților,
Doamnelor și domnilor parlamentari,
Doamnelor și domnilor musafiri,
M-aș fi adresat și Guvernului, dar este ocupat. Dar nu-i bai, la ei am fost deja.
Sunteți un nou Parlament și mă bucur, chiar mă bucur mult, că ați avut răbdare să stați în sală să mă așteptați și vă mulțumesc pentru primirea foarte frumoasă! Noilor parlamentari și vechilor parlamentari, vă doresc deopotrivă succes și un mandat plin de realizări!”
Şi cum trebuie să fie personajele astea. Păi, unele bune şi atele rele. Ca să fie mai atrăgător.
„Aş fi vrut astăzi, în condiţii normale, la început de mandat, să vă vorbesc despre lucruri importante pentru România. Aş fi putut să vă vorbesc despre Centenar. În 2018 vom sărbători 100 de ani de când există statul român modern. Aş fi putut să vorbesc poate despre proiectul de ţară. Cu toţii - şi dumneavoastră, şi dumneavoastră, şi dumneavoastră - ne dorim în definitiv o Românie puternică şi prosperă. Cu toţii ne dorim ca României să îi meargă mai bine, dar vremurile nu sunt obişnuite şi suntem în plină criză. Sute de mii de români protestează în stradă, naţiunea e în alertă, e vie, e atentă şi e foarte nemulţumită. O importantă cercetare sociologică realizată în ultimele trei zile arată că aproape 80% dintre români consideră că ţara merge în direcţia greşită”.
Şi, ce se întâmplă? Păi, ca să fie interesantă povestea trebuie să fie… nu distracţie, stai că nu-mi vine cuvântul. Trebuie să fie şi ceva rău. Trebuie să fie aventură. Intrigă?, întreb. Ce să facă, să se lupte? Da, să se lupte cei buni şi cei răi.
„Doamnelor şi domnilor, cum s-a ajuns aici, la numai o lună după alegeri?
În 11 decembrie, PSD a repurtat o mare victorie. Dar după aceea, doamnelor şi domnilor, cu o ciudată strategie tip kamikaze a intrat în coliziune frontală cu o parte însemnată a societăţii româneşti. A promis în campanie ceva şi în primele zile s-a apucat de altceva. «Pohta ce aţi pohtit», grija ce aţi avut-o se vede că nu a fost ce a declarat în campanie. Nu prosperitatea poporului român a fost prima prioritate. Grija primă a fost să vă ocupaţi de dosarele penalilor, şi românii sunt indignaţi şi revoltaţi!
Asta este situaţia, unii mulţumiţi, unii nemulţumiţi! Ce facem? Dragilor, ce facem? Care sunt soluţiile, care este marja de manevră pentru a ieşi din acest impas? Retragerea Ordonanţei 13 şi, eventual, demiterea chinuită a unui Ministru este cu certitudine prea puţin. Alegeri anticipate sunt în această fază prea mult.
Asta este marja de manevră. Cine trebuie să vină cu soluţia? Păi în mod natural cel care a creat problema, PSD!”
Şi, cine sunt mai importanţi, cei buni sau cei răi? Amândoi, mă loveşte răspunsul. Mda, nu prea e bine, gândesc. Dar cu cine ţin copii?, plusez. Cu cei buni. Şi de ce ţin copii cu cei buni? Nu ştiu, pentru că sunt buni? Mda, nu ajungem unde vreau eu. Dar, dintre cei buni, se face vreunul remarcat? Da, cel mai bun. Cum îi zice, ăsta… lider? Nu, erou, erou. Cum e ăsta, maistru Ioda. El a fost cel mai bun, pentru că l-a învins pe Darc Veidăr cel adevărat. Vrei să caut cum se scrie Darc Veidăr? Nu, răspund. Şi din poveştile româneşti, care e personajul bun? Făt cel Frumos, ăsta Făt Frumos. Da, în orice poveste e unul bun, care face chestii bune.
„Doamnelor şi domnilor,
Preşedinţii celor două Camere... Aţi obosit deja? Ghinion!
Preşedinţii celor două Camere - care, nu ştiu, au rămas? Au rămas! - încearcă să acrediteze în spaţiul public ideea că eu nu aş digera rezultatul votului şi că eu aş încerca să fac ceva ca să întorc acest rezultat şi afirmă în spaţiul public că aş dori răsturnarea guvernului legitim.
Nu! Fals! Aţi câştigat, acum guvernaţi şi legiferaţi, dar nu oricum! Nu oricum! România are nevoie de un guvern puternic, nu de un guvern care cu sfială execută ordinele de la partid. România are nevoie de un guvern care lucrează transparent, care guvernează predictibil, la lumina zilei, nu noaptea, pe furiş.
Legiferaţi pentru România, daţi legi bune pentru România, nu pentru un grup de politicieni cu probleme! Conduceţi, cei care aţi câştigat alegerile, dar conduceţi responsabil!”
Şi ce face ăla bun? Păi ori salvează pe cineva, face ceva bun.
Asta îmi doresc eu pentru România şi asta, cred, îşi doresc românii. Asta este întrebarea, ce fel de naţiune vrem să fim. Şi pentru a afla realmente voinţa suverană a poporului român, voi convoca acest referendum. Aştept de la Parlament răspunsul la solicitarea mea. Imediat după primirea răspunsului, voi convoca referendumul.
Probabil aţi urmărit imaginile de la demonstraţiile care au avut loc în ultimele zile, multele demonstraţii care au avut loc în ultimele zile. Cea mai mare în Bucureşti, în Piaţa Victoriei, dar şi în multe, multe alte localităţi din România, din străinătate, au fost demonstraţii ample, localităţi unde nu a fost nicio demonstraţie la Revoluţie. Incredibil!
Imaginea aceea splendidă din Piaţa Victoriei cu telefoanele iluminate, cred că o ştiţi cu toţii. Iată, când politicienii au încercat să ducă democraţia în coridoarele întunecate, românii au ieşit în stradă şi au readus lumina în procesul democratic.
Democraţia trebuie ţinută vie, democraţia trebuie apărată zi de zi, revigorată! Democraţia nu este niciodată de la sine înţeleasă şi pentru multă democraţie este nevoie de multă educaţie, şi îi felicit pe părinţii care şi-au dus copiii în Piaţa Victoriei pentru o lecţie autentică de democraţie!”
Cum, în ce fel salvează? Ţi-am zis, salvează pe cineva. Îi salvează pe oameni, pentru că ăia răi voiau să facă ceva. Se luptă cu ăia răi.
Şi, cine câştigă? Ăla bun sau ăla rău, depinde. Ai văzut tu poveste în care câştigă ăla rău?, întreb. Nu, scuze, ăla bun câştigă mereu.
Doamnelor şi domnilor,
Să păstrăm aşadar democraţia vie şi ţara curată, la propriu şi la figurat, pentru generaţiile care vin după noi, pentru viitorul României!
Vă mulţumesc!”
Şi povestea cum se termină? Câştigă ăla bun, nu ai auzit? Apoi îşi ia tableta şi se uită la filmuleţe, “cum să faci tot felul, biscuiţi să pui cana pe ei să nu murdăreşti, mai devreme era cum să faci o pernă, tot felul… Sau, uite, cum să faci sticăre”.
Şi ce ai scris, îmi citeşti? Păi am scris ce am vorbit noi şi ce s-a întâmplat în politică în ultimele zile. Adică Ioda cu Darc Veidăr?
Dar pentru că lupta dintre bine şi rău a continuat pe holurile Parlamentului, după discursul preşedintelui în Parlament şi cu siguranţă va mai continua, am întrebat: Auzi, dar, stai mă, cine decide care e bun şi care e rău? Păi ăla bun câştigă. Aaa