Cronicaru' wins the 10000m title at the London Olympics!!!

Da, sunt cel mai bun la 10.000 de metri. E adevărat însă că există şi câteva mici diferenţe între Mo Farah şi subsemnatul:
- el de culoare, eu doar puţin bronzat după şase zile la mangalia şi uns cu cremă factor 50
- el britanic din tată în fiu, familie de lorzi englezi ( paranteză acu', aţi văzut bucuria diferită din tribune între aurul de la heptatlon Jessica Ennis, născută la Sheffield, aurul de la săritura în lungime Greg Rutherford, născut la Milton Keynes, şi aurul la 10.000 de metri, Mo Farah, născut la Mogadishu, Somalia?), obişnuiţi să fugă de leu şi panteră, eu din familie de ţărani, obişnuiţi să fugă după găini să le bage în oală
- el năsut la Mogadishu, Somalia, crescut cu aer, eu la Bocariştiu, Romania, crescut cu noxe, ciorbă şi slănină afumată
- el 56 de kg, eu 85
- el chel, deci aerodinamicitate bună, eu cu păr şi pe faţă
- el din Somalia, tras prin inel, eu cu ghizdanul purtat în faţă
- el echipament de firmă, mie mi s-au udat pantalonii de parcă scăpasem pe mine
- el adidaşi ultimă generaţie probabil, eu unii luaţi din târg cu 50 de lei, autentici însă 
- el cursă la 17-19 grade, seara, Londra, eu în jurul Cociocului, dimineaţa, abia dat jos din pat, la 28 Celsius
- el trebuia să aibă grijă la câinii de etiopieni care atacasera în haită, eu de o javră de pitbull lăsat de o proastă în libertate şi fără botniţă
- el pe pista de tartan de la Londra, eu pe bitum care ajunge moale doar la ora 14.00 la 55 de grade Celsius
- el meniu echilibrat, de atlet, eu 3 beri seara, la prânz covrigi şi mere
- el în maiou lejer, eu cu folie de plastic peste burtoacă
- el susţinut de 80.000 de oameni, eu de câteva raţe

E adevărat că el a scos 27:30.42 iar eu 52.14, dar dacă îi tai toate avantajele de mai sus e clar, sunt campion olimpic. Şi ca să nu zică cineva că mă bazez pe "dacă", să ştiţi că 52.14 al meu a fost peste ce au scos 3 sportivi în finala de la Londra, din Bahrein, Ecuador şi Kenya. Care au abandonat.

P.S.: Să auză Fuhrerul, trei ture fraiere în 51.20

oameni urati si oameni tristi

de cateva zile sunt in concediu si observ oameni.  multi. fac baie in mare si baie de multime. nu stiu de ce uneori am o senzatie de alge in jur, de meduze, de viermusi din  aia mici de te musca in apa. am devenit un figurant cu cravata si costum, venit pe bicla la serv sa nu poluez (ca si asa e multa polutie in tara), de-si bea cafeaua la nu stiu ce dracovenie de cafenea si vobeste englezeste? habar n-am, imi  place sa cred ca nu. dar vad oameni urati si multi. nu ii caut doar pe astia.

 unul n-avea greata ca un copil frumos cu draci, al lui, umbla intr-un tomberon de gunoi cu varf pe plaja. mucosul, si la propriu si la figurat, abia mergea in picioare. gasise un stiulete de porumbb fara boabe si il molfaia. mama ma-tii si cu statu’ma-tii de ai voie sa te inmultesti!

o simandicosenie de moda a aparut si la mangalia, copiii pot picta pe plaja, atelier de pictura – 10 lei un gips cat un pumn, 20 de lei unul cat doi pumni. fatuca aia oropsita sa gaseasca musterii adoptase doi magraoni mici si ii lasa in voia lor sa picteze pe niste coli de hartie.

azi dimineata, devreme, un domn ii spunea la telefon unui amic proabil ca e bine la mare: “ma, am uitat de toate ma, de toate, e bine, ce sa mai... e cald, adevarat, dar am berea cu mine. o iau de la market o bag la rece si o am toata ziua”

de ce isi bat oamenii copiii? ma! ti-am zis sa nu pleci de langa mine? jap, una peste cap. fa, tampito, de cate ori ti-am zis sa fii atenta pe unde mergi? jap! cum cacat era proverbul ala cu aschia si cu nu stiu ce trunchi?

vreo trei familii se inghesuiau la o masa pe o terasa. domnii, culti, cum dracu’ altfel, au ajuns la trabuc in salon dupa ciorba de fasole si puneau tara la cale: “ma, m-am uitat aseara, la diaconescu. are dreptate ala ma. nu e nicio diferenta cu astia. pai nu ne mai vrea in europa, asa e. pai m-am uitat si la ala cu freza ai, cum dracu il cheama, de la antene, zi-i ma, de era cu teo mai demult. asa ma, badea, ma, sa sparg televizoru, sa vezi cum vorbea el de basescu, ca trebuie sa plece dom’le sa plece. ma, daca era n fata mea il rupeam”. bine ma, treci la seminte!

incotro dracu ne indreptam? iese el, baiat tanar, parea ca  nu e chiar ultimul ghelban, cu fata la terasa... cum ma-ta sa pui pe tine tricou verde cu italy pe piept, blugi taiati si tenisi verzi cand fata s-a scremut si ea sa puna o rochita mai acatari pe ea? chiar erau simpatici ca si cuplu. dar futu-ti gelu ala din par, pune dracu mana si trage si tu de scaunele alea, ca  e pacat de rochia aia. ma chiar nu mai exista maniere? adica eu inteleg foamea, greutatile, lipsurile, cum vrei sa le zici, dar imi e imposibil sa inteleg oamenii care par sa nu gandeasca. mi-e greu sa cred ca nu ai auzit in viata ta de maniere. si mai da-l dracu de tricou cu italy!

am vazut un om trist de parca dumnezeu inventase starea asta dupa ce l-a vazut pe el. singur la o masa, cu o bere pusa in pahar, doar el stia pe unde e.