"Acestei servituţi a spiritului sau a imaginaţiei oamenilor îi prefer de departe starea de sclavie reală"

"Mă îndoiesc că toată filozofia lumii va reuşi să desfiinţeze sclavia, cel mult îi va schimba numele. Pot să-mi închipui forme de servitute mai rele decât ale noastre pentru că sunt mai înşelătoare: fie că s-ar reuşi transformarea oamenilor în maşini stupide şi mulţumite care se cred libere în vreme ce sunt aservite, fie că li s-ar dezvolta, eliminând răgazurile şi plăcerile omeneşti, o poftă de lucru tot atât de furioasă ca pasiunea pentru război la neamurile barbare. Acestei servituţi a spiritului sau a imaginaţiei oamenilor îi prefer de departe starea de sclavie reală".

Să-ţi zică unul în urmă cu aproape 2000 de ani ce ţi se întâmplă ţie azi mi se pare ireal. Adică... cum? De unde ştia el Hadrian, împărat al Romei (nu al Rromei, nu te lăsa înşelat de H), că oamenii vor deveni maşini stupide şi mulţumite care se cred libere în vreme ce sunt aservite? Ce altceva suntem dacă Hadrian nu avea dreptate? Cine gândeşte că e cu adevărat liber în afara tâmpiţilor de o zbenguie toată ziua cu drepturile omului, cu libertăţile, cu UE, cu NATO, cu draci bălţaţi?
De unde ştia el Hadrian că vom ajunge în stadiul în care ni se vor elimina răgazurile şi plăcerile omeneşti şi în acelaşi timp vom deveni balaurii cu şapte capete cababili (e adevarat doar unii dintre noi) să murim muncind?
În aceste condiţii, cu ochii deschişi de unul care a trăit acum două milenii, nu e corect să-ţi asumi măcar sub formă de întrebare concluzia lui - "Acestei servituţi a spiritului sau a imaginaţiei oamenilor îi prefer de departe starea de sclavie reală"?

Aşa gândea un om liber. Şi cum altfel putea fi Hadrian, unul dintre cei cinci mari împăraţi ai Romei, care a plâns în hohote în faţa armatei lui atunci când Antinous a murit? Cine a fost Antinous? Mai gugăleşte şi tu, dă-o dracu de muncă, nu citişi că ai devenit un robot?

Fă muia mai mică! Dă-te mare cu Has moro car

Văd zilnic  atâţia fătălăi şi zâne folosind cuvântul #uie încât îmi e ruşine că m-am mutat din Rahova. Măcar acolo îl auzeam de la cei ca...