Descrierea romanilor de către consulul Prusiei, Johann Daniel Ferdinand Neigebaur, anii '43-'45. Secolul XIX

Scriitorul si juristul german Johann Daniel Ferdinand Neigebaur, consul general al Prusiei în Ţările Române, între 1843 - 1845, face şi el câteva observaţii interesante in ceea ce ii priveste pe români.
“Natura a inzestrat, in general, bine corpul românilor; de cele mai multe ori se vad conformatii robuste, chiar dacă, de obicei, doar de o statura mijlocie; se gasesc si persoane foarte inalte cele mai multe cu parul negru, de o culoare sanatoasa. Femeile se disting prin umeri frumosi si piept bine dezvoltat. Batinasii nu sunt de fapt atat de muncitori ca bulgarii si germanii; au totusi un farmec natural si sunt vioi, chiar daca intr-o mai mica mdsura decât grecii si polonezii. Totusi au o suficienta capacitate de instructie si sunt priceputi, de indata ce este trezita buna lor vointa. Totusi, din pdacate, majoritatea populatiei, taranii, lipsiti de proprietate se afla in mare saracie. Burghezi nu exista, aci majoritatea meseriilor sunt practicate de evrei. De aceea natiunea este reprezentata, de fapt, doar de câteva mii de boieri. Numai acestia au drepturi politice si, de obicei, nu respecta nici o lege. Armenii sunt, in general, oameni frumosi (doar cu mâini si picioare, de obicei, prea mari), foarte inteligenti si se ocupd, in special cu negotul.
Tiganii sunt, de cele mai multe ori, de o constructie fina si adesea cu trasaturi frumoase ale fetei si ochi expresivi. In afara tiganilor, eliberati in 1844 de pe mosiile manastiresti si de pe cele ale statului, ei sunt robii boierilor si intru totul lipsiti de drepturi; daca ar fi tratati omeneste ar deveni membri folositori ai societatii burgheze. Tiganii au un talent exceptional pentru muzica, astfel incat sunt in stare sa cante cele mai grele melodii, pe care le-au auzit o singura data.
In general poporul din Moldova si Tara Româneasca este foarte blajin, daca nu prin caracter atunci datorita lipsei de patimi. In plus este foarte cumpatat, iar cazuri de furt apar relativ foarte rar; la aceasta contribuie si faptul ca poporul se afla pe o treapta joasa de dezvoltare, cu putine si aceleasi nevoi, usor de satisfacut deoarece populatia este inca putin instarita. Dueluri si sinucideri sunt aici, de asemenea rare, ca si spargerile; acestea din urma poate datoritd faptului ca cel care incearca sa le combata are arme in casa ce formeaza de altfel o parte a luxului mobilarii casei si al costumului. 0 mare calitate este curatenia care se intalneste pana in cea mai saracdcioasa coliba, fiind treaba femeilor sa vdruiasca cel putin peretii interiori si caminul; in schimb murdaria strazilor din mai toate orasele este intolerabila, iar micile gradinite din sate, care inconjoara in alte tari casele taranesti, sunt aici inexistente. Aspectul tarii este, din aceastd cauza, trist. Rar se vede câte un arbore, in afara celor din paduri, iar plantatii de pomi, care chiar si in PoIonia te duc de la cel mai nenorocit sat la celalalt, nu-i aici nici urma. Aceasta lipsa de simt al frumosului se intâlneste la cei mai multi, chiar si la cei mai bogati dintre oameni; nu-i lipsa de lux si obiecte de podoabe pariziene, dar aproape nicaieri nu se vede pe pereti vreun tablou sau vreo stampa.
Portul national al barbatilor de la tara consta din cioareci, cizme, camasi pe deasupra cioarecilor, tinute impreuna de un brâu. Deasupra poarta o vesta, de obicei fara mâneci si o manta bruna adesea impodobita cu broderii rosii si albastre. Capul e acoperit adesea cu o caciula de blana de oaie, cu lâna pe dinafara; cojocul sau cojocelul de oaie la oamenii de vaza imita in schimb, cât se poate mai mult pe turci pâna si la calpacul boieresc, acesta având, la boierii cei mai in vârsta, forma unui balon de o marime care poate atinge 1/3 dintr-o banita prusiana; pe lânga acesta mai poarta si acum haine turcesti; tinerii si doamnele se imbraca strict dupa jurnalul de moda parizian. Tarancile îi infasoara in jurul soldurilor o fota mare din stofa vargata de lâna, astfel încât o parte ramâne deschisa; cele nermaritate merg cu parul impletit, cele maritate îi infasoara in jurul capului o basma. La acestea se adauga iarna o manta, de cele mai adeseori cáptusita cu blana. Ele poarta cizme, ca si bdrbatii care au adesea o parte rasfranta din panza alba cu broderii albastre sau rosii intr-o forma originala. Evreii si-au pastrat aproape in intregime> portul obisnuit al evreilor polonezi si tiganii au doar zdrente, si, de aceea merg aproape goi, daca nu cumva apartin numeroasei servitorimi a boierilor, purtand livrele stralucitoare, pariziene sau vieneze.
Alimentul principal al populatiei este mamaliga, o polenta din malai macinat mare; la oamenii de vaza este obianuit luxul bucatdriei frantuzesti, rareori fiind intalnita carnea gustoasa prin care se distinge bucataria englezeasca. Se mananca si multe feluri turcesti, precum ghiveciul si ciulama de pasare si carne de berbec; se foloseste, mai des, mult orez si se mananca o multime de dulciuri. Dulceturile sunt foarte bune; acestea se gusta, incepand de dimineata, la fiecare pahar cu apa. Se bea putin vin si ceai; mai mult cafea, dar rareori si de catre doamne. Locuintele majoritatii poporului sunt cele mai saracacioase din Europa, mai ales cele din Tara Romaneasca. Cea mai mare parte a caselor taranesti este din chirpici, acoperite cu paie sau cu trestie; cei saraci trebuie adesea sa se multumeasca cu bordeie, acestea fiind intalnite chiar si in cele doua capitale. Un cazan sau cateva oale alcatuiesc intrega vesela; la tarani nu sunt intalnite paturi, fiecare culcandu-se pe pamânt, infasurat in mantaua sa, caci putine case taranesti cunosc luxul unei duaumele din lemn. Alaturi se ridica casele boierilor, unele ca adevarate palate, de obicei bogat ornamentate cu coloane, dar construite, rareori, cu un adevarat bun gust. Aici parchetul a fost lucrat adesea la Viena sau Breslau, iar mobila cea mai de pret din Paris nu este considerata prea scumpa; in schimb cele mai sarace si murdare vecinati ale saracilor nu indigneaza pe nimeni, iar gradinile constituie o raritate. Nici un oraa din aceste tari nu are, macar, o strada dreaptd si regulata; cele mai multe din ele nu sunt pavate si, intr-o mare parte a anului sunt asemanatoare unor fluvii de noroi, in gropile carora se rup unele trasuri si, in care, omul sarac trebuie sa mearga prin murdarie pana la genunchi. Din acest motiv cate un palat este, o anumita vreme, inabordabil si, adesea, trebuie luati mai multi oameni sa sustina trasura. De aceea, nu existd proportional niciunde in lume atatea echipaje ca aici; a merge pe jos in Tara Româneasca inseamna tot atat cat reprezinta in alte tari sa te plimbi descult. Tiganii traiesc vara in corturi, alcatuite din vechi carpe si iarna isi sapa bordeie. Hanurile sunt, de regula, turcesti, adica intr-o curte imprejmuita de un rand de chilii inguste manastiresti, al caror mobilier consta dintr-un divan, mai mult sau mai putin rau. Putinele hanuri, mobilate dupa felul european sunt de obicei proaste si foarte scumpe, cafenelele sunt insa saracacioase si destinate doar clasei de jos. Cofetariile sint de obicei intr-o stare mai buna deoarece dulciurile plac aici foarte mult. Aceste Orase nu duc lipsa de biserici, dar nu sunt deosebite nici prin vechimea si nici prin arhitectura lor, cu atat mai putin prin marimea lor; totusi, cateodata stilul lor foarte baroc le da, in exterior, o anumita diversitate. În interior sunt acoperite cu o pictura de proasta calitate pe fond inchis, altarele sunt bogat impodobite iar odaile fastuoase. In afard de clopote se folosesc si ciocane de lemn care se bat pe scanduri, ceea ce se numeste toace. Acest obicei provine inca din vremea in care clopotele nu erau permise. Ceasuri pe turnurile bisericilor sunt foarte rare. Baile se mentin aici inca din vremea turcilor; fantanile insa sunt acum uneori neglijate.

Unor asemenea dovezi, ce se datoresc aici inca foarte mult lipsei de cultura, le apartine si lipsa de strazi, poduri si mai ales cimitire; guvernamantul provizoriu rus amenajase locuri de inmormantare in afara oraselor, dar s-a revenit la vechiul obicei prost si ele sunt folosite numai pentru mortii din spitale. Acum mortii sunt din nou ingropati in mijlocul oraselor, in jurul bisericilor si, dupa sapte ani, dezgropati de catre mostenitorii celor bogati pentru ca sa se risipeasca trupul mai repede caci, atita vreme cat acest fapt nu s-a petrecut, sufletul, dupd credinta dominanta aici, n-ar avea liniste, desi nu se crede in purgatoriul catolic”.

Fă muia mai mică! Dă-te mare cu Has moro car

Văd zilnic  atâţia fătălăi şi zâne folosind cuvântul #uie încât îmi e ruşine că m-am mutat din Rahova. Măcar acolo îl auzeam de la cei ca...